22/10/2024
M-am născut într-un bordei
Învelit cu paie.
Doinitor mi-a fost un tei,
Leagăn - o copaie.
Mama mă lua cu ea,
Când pleca la muncă,
Ba la grâu, când secera,
Ba la fân, pe luncă.
Câte-un pom, stingher prin grâu,
Mă umbrea cu ramii,
Când curgea sudoarea, râu
Pe obrajii mamii.
La culesul de porumb
Stam cu ochii-n nori.
Pe sub zările de plumb
Când treceau cocori.
Când eram așa codan,
Ani și ani apoi,
Mă avură ca cioban
Un ciopor de oi.
Și-ntr-o toamnă când crăpa
Coaja de pe nucă,
M-a cuprins de-odată-așa
Dor nespus de ducă.
Mi-am lăsat în vad la râu
Turma să se-adape,
Iar cavalul de la brâu
Mi l-am dat pe ape.
"Doamne-ajută!"... și-am plecat
Pe la scocul morii,
Funigei pluteau pe sat
Și plecau cocorii.
Plin de visuri, am intrat
Într-o lume nouă
Și-aveam sufletul curat,
Ca un bob de rouă!
Un vârtej nebun, de-atunci,
Cată să mă-ngroape
Ca pe-un pai, când îl arunci,
În vâltori de ape.
Și, la fiecare pas,
Bobul de lumină,
Cu dureri adânci în glas,
Din adânc suspină:
- Unde sunteți, blânde oi,
Lainice mioare... !?
Azi mi-e dor, mi-e dor de voi,
De n-am loc sub soare!
Mâine o să fiu în lunci.
Uite, plec la drum!
N-am știut ce fac atunci...
O să știu de-acum!
Toată viața mea, de azi,
Mi-oi petrece anii,
Prin poiene, pe sub brazi,
Numai cu ciobanii.
Basme lungi, pe vreme rea
După buri de ploaie.
O să știu ce iarbă vrea,
Fiecare oaie.
Să văd iar cm s-o-ntrista
În amurg imașu',
Când din bucium va cânta
Sandu Buciumașu.
Și-n al ploilor șirag,
Cu-al tălăngii cânt
Să nu știu, de-atâta drag,
Pe ce lume sunt!
Dar, de câte ori mă duc,
Doru-mi nu se curmă!
Căci cutreier, singur-cuc,
Lunca fără turmă.
Și-apoi plec, cu pasul rar,
Făr' să știu anume:
De ce vin, ca să plec iar,
Să mă pierd în lume... !?
✍🏼 Vasile Militaru