17/06/2026
GUSTUL AMAR AL CIOCOLATEI ZAMFIRESCU
Povestea ciocolatei românești este una veche. În anul 1891, un industriaș francez, F. Bresson, a deschis prima fabrică de ciocolată în București, unde au lucrat pe post de calfe Constantin şi Olimp Zamfirescu, viitorii proprietari de mai târziu ai fabricii. Cei doi erau nepoții lui Costache Zamfirescu, cel poreclit „săpunarul“, un alt nume de legendă al Bucureștiului, care a fabricat primele lumânări, săpunuri de rufe și de toaletă.
Frații Zamfirescu au cumpărat fabrica industriașului francez de pe Bulevardul Kogălniceanu în anul 1898. Așa a început povestea ciocolatei românești. Inițial, cei doi frați își vindeau singuri dulciurile, plecând cu bicicleta în jurul Bucureștiului. În preajma răscoalei țărănești din 1907, ei aveau deja o fabrică, iar produsele fabricate aici erau deja cunoscute în țară și în străinătate. După câțiva ani, afacerea i-a rămas lui Constantin Zamfirescu, care a construit o nouă fabrică pe Calea 13 Septembrie. Așa a apărut cea mai cunoscută fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, care s-a numit Ciocolata Zamfirescu, deliciile produse aici primind dreptul de la Capșa SRL să vândă orice produs de ciocolată sub marca, ambalajul şi denumirea Capşa. Renumele de care s-a bucurat fabrica a făcut să devină furnizoare a Casei Regale.
Pe lângă magazinele de desfacere din centrul Capitalei, ciocolata se putea cumpăra și din Sinaia, dar și în Iași sau Chișinău.
„Constatăm cu deosebită plăcere că fabrica de Ciocolată Zamfirescu S.A. furnisorul Curții regale a mărit considerabil instalaţiunile.
Fabrica produce toate sorturile de articole de cele mai simple până la cele mai fine specialităţi şi sunt primite de tot publicul consumator din cauza superiorităţii lor cu încredere, fiind până în prezent neîntrecute nici în calitate nici în ambalajul ei, în fine a ajuns cu un cuvânt marca dominantă în ţară. Fabrica este înzestrată cu maşinile cele mai moderne şi produsele se fabrică pe baze ştiinţifice având ca bază şi numai boabe de cacao pure şi zahăr rafinat“,
scria „Glasul Bucovinei“ în anul 1934.