La Copac

La Copac La Copac - Cârciumă de jupâni Serviciul e ca pentru prieteni si prețurile oneste. Onor.

Licori veseloase și bucate alese, că de la moftangiu la chefliul de soi, ne e dor tuturor de vremurile vechi și bune. Și toți ne ținem nițel jupâni. Puțini sunt petrecăreții Bucureștilor care să nu fi auzit deja de Cârciuma La Copac. Însă dacă încă nu i-ai trecut pragul, ca un muşteriu consumator „cu nas” ce eşti, dacă mergi dinspre Magheru pe Arthur Verona şi faci brusc la stânga pe strada Pitar

Moş, la numărul 23, vei găsi locul sus numit. N-ai cm să-l ratezi, înainte să-l vezi din drum vei fi recunoscut deja semnele de voie bună pe care o asemenea instituție o întreține și încurajează. Atmosfera din alt veac te cheamă vara la o halbă cu bere rece pe terasa umbroasă, chiar sub faimosul copac (de fapt, un dud bătrân ce-a văzut multe sub ramurile lui în peste suta de ani pe care i-a trăit) şi iarna la o pălincă galbenă ori o cană cu vin fiert, la căldura teracotelor vechi ce străjuiesc pereţii înalți ai casei boierești. Foaia de băuturi are toate cele trebuincioase unui stabiliment care se respectă: vinuri vechi și noi, şi la sticlă şi la cupă, crud, șpriț sau fiert cu scorțișoară și măr, bere de la gheaţă, ţuici românești și alte numeroase tării streine. Iar când se pune soarele în dreptul stomacului și băutura stârnește foamea, chefliii se pot ghiftui şi cu de-ale gurii alese din Foaia de mâncări, plină de bucate gustoase, pregătite după rețete de casă tradiționale, numai din componente naturale și de înaltă calitate. De la gustări ușoare, precum zacusca de casă, brânză de oaie sau capră, slăninuța cu ceapă roșie sau cârnații uscați, la felurite ciorbe, grătare sfârâite acompaniate de diferite garnituri și murături in sare, toate numa’ bune să se așeze de podină pentru băuturile ce sigur vor mai fi cerute. Lume bună, muzică pentru urechile cunoascătoare și ambianță veselă, contagioasă.
Și dacă a doua zi mahmureala cere ceva de dres, sunt la îndemână ciorbe, borșuri acre, compoturi și cafele tari. Iar dacă vă dă ghes nu zic cine și vă scăpăți iară la o băutură, că așa te îndeamnă vorba tihnită cu prietenii, s-ar putea să nici nu simțiți vremea trecând și să vă treziți spre ceas de noapte că mâine iar va trebui să vă întoarceți, s-o luați de la capăt cu tratamentul. Public nu trebuie să ne creadă ca pe gazetă, este așteptat spre a se convinge de cele de mai sus.

E vară, e iunie, e luna roze-urilor Boian!În iunie - cumpără 2 sticle de același fel de vin roze de la Boian - Crama de ...
11/06/2026

E vară, e iunie, e luna roze-urilor Boian!

În iunie - cumpără 2 sticle de același fel de vin roze de la Boian - Crama de Piatră și pe a 3-a o primești din partea casei!

- Boian Roze demisec - fructat și lejer
- Boian Premium sec - fin, gastronomic
- Special Edition Roze sec - cupaj din Merlot și Pinot Noir - complex și elegant - cunoscătorii vor înțelege

Dacă nu le-ați încercat până acum, acesta este momentul să le gustați!

Știi zilele alea când nu vrei ceva fancy, vrei doar ceva bun? Carcaletele nostru e exact așa. Cartofi prăjiți, șuncă, ou...
10/06/2026

Știi zilele alea când nu vrei ceva fancy, vrei doar ceva bun?
Carcaletele nostru e exact așa. Cartofi prăjiți, șuncă, ou și brânză gustoasă, toate puse laolaltă cu grijă, ca la bunica acasă. Te așteptăm La Copac!

08/06/2026

Când e cald afară, cel mai bun loc e la umbra copacului. Te așteptăm pe terasă cu cocktails și tot ce-i mai bun din bucătăria românească. 😁🍹

06/06/2026

Să fie oare cel mai bun bulz din București (și nu numai)? Asta rămâne de văzut. Te așteptăm pe strada Pitar Moș 23 să ne spui părerea ta. 😁🤤

Când ai în farfurie pește, mămăligă și mujdei, parcă nici nu mai ai nevoie de altceva. 🐟🤤O combinație clasică, dar care ...
05/06/2026

Când ai în farfurie pește, mămăligă și mujdei, parcă nici nu mai ai nevoie de altceva. 🐟🤤

O combinație clasică, dar care nu dă greș niciodată. Exact genul de preparat pe care îl alegi atunci când ți-e poftă de ceva bun și tradițional, care să îți aducă aminte de mâncarea bunicii.

Nu mai ai idee ce să mănânci în pauză la muncă? Cauți un prânz cald, sănătos și gustos? La Copac te așteptăm cu preparat...
03/06/2026

Nu mai ai idee ce să mănânci în pauză la muncă? Cauți un prânz cald, sănătos și gustos? La Copac te așteptăm cu preparate ca la bunica acasă, cu gust și miros tradițional, care te vor face cu siguranță să te întorci și ziua următoare.

Meniul zilei conține un fel principal, o ciorbă și un desert și se schimbă zilnic, astfel încât să ai mereu variante. Îl găsești între orele 12:00-16:00, pe Pitar Moș 23! Hai la masă!

30/05/2026

Urmează 1 Iunie și Rusaliile, așa că bineînțeles că ne-am gândit cu ce bunătăți să te așteptăm. 😁
O să avem ciorbiță de porc, o gogoașă gratuită, cadou din partea noastră pentru cei mici, iar de Rusalii o să încingem ceaunul ca să pregătim un gulaș ca la mama lui. Mai mult de atât, o să îți poți lua și un pui la rotisor care merge de minune la orice masă cu familia.

Nu uita să suni la numărul acesta ca să îți rezervi o masă: 0722 704 445

Pe masă ajung rând pe rând fasolea bătută fină și cremoasă, zacusca aromată ca la bunica, salata de vinete făcută cu gri...
30/05/2026

Pe masă ajung rând pe rând fasolea bătută fină și cremoasă, zacusca aromată ca la bunica, salata de vinete făcută cu grijă, cașcavalul pane rumenit perfect și măslinele pane care merg de minune lângă toate celelalte bunătăți. Sunt preparatele acelea simple, românești, dar atât de bune încât îți fac poftă de încă de la prima înghițitură. 🇷🇴🤤

28/05/2026

Vrei să vezi finala pe terasă si încă nu știi unde? Noi mai avem câteva mese libere, deci te așteptăm cu gașca la meci. Nu uita să suni ca să îți rezervi locul. Ne vedem pe Pitar Moș 23! ⚽️😁

Address

Pitar Moș 23
Bucharest
SECTORULGALBEN

Opening Hours

Monday 12:00 - 23:00
Tuesday 12:00 - 23:00
Wednesday 12:00 - 23:00
Thursday 12:00 - 23:00
Friday 12:00 - 23:00
Saturday 12:00 - 23:00
Sunday 12:00 - 23:00

Telephone

+40722704445

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when La Copac posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to La Copac:

Share

Category