16/06/2026
Un an de éto.
Acum un an deschideam un restaurant care își propunea să exploreze relația dintre gust, memorie și loc.
De atunci, am mers pe teren, am ascultat oameni, am adunat istorii, simboluri și gusturi. Am construit meniuri care au pornit din memorie, cercetare și întâlniri. Am schimbat masa de la intrare de fiecare dată când am schimbat tema. Am învățat, am evoluat, am căutat mai departe.
Am avut privilegiul să împărțim toate acestea cu voi.
Mulțumim celor care ne-au trecut pragul o dată, de zece ori sau de fiecare dată când am început un capitol nou.
Mulțumim echipei care transformă ideile în experiențe și tuturor celor care au făcut parte din povestea éto în acest prim an.
Pe 25 și 26 iunie sărbătorim împreună, alături de Juanlu Fernández și echipa LÚ Cocina y Alma, într-o cină construită în jurul unui dialog între două ape, două teritorii și două moduri de a înțelege memoria prin gust.
Un an mai târziu, suntem recunoscători. Și abia începem.
—
One year of éto.
Thank you for being part of the story. We’re just getting started.