05/04/2018
Municipalitatea va înființa Clubul Sportiv Municipal Galați.
Regulamentul de funcționare a clubului este în dezbatere publică până pe data de 12 aprilie pe site-ul oficial al Primăriei Galați unde vă invit să îl consultați.
Finanțarea cluburilor sportive din Galați a fost mereu un subiect sensibil, iar performanța unora dintre ele nu a putut fi recompensată pe măsură în absența unor reguli clare.
CSM Galați ar urma să înglobeze toate ramurile sportive și poate cel mai important aspect este că toți copiii care vor dori să practice un sport la unul dintre aceste cluburi nu vor mai fi nevoiți să plătească pentru antrenamente.
Clubul va fi o instituție publică cu personalitate juridică ce va putea fi finanțat atât din bugetul local, dar care va putea primi inclusiv sponsorizări din partea agenților economici în condițiile legii.