19/06/2026
𝑷𝒐𝒏𝒐𝒂𝒓𝒆𝒍𝒆 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒐𝒄𝒉𝒊𝒊 𝒖𝒏𝒐𝒓 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒇𝒓𝒖𝒎𝒐𝒔. 𝑱𝒖𝒓𝒏𝒂𝒍 𝒅𝒆 𝒄𝒂̆𝒍𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆.
Partea a treia. Eternitatea de sub liliac. Cătunul Ineleț și drumul spre un jackpot de verde.
——— ✻ ———
Rar se întâmplă să ajungem în zona Cernei Mehedinți și să nu trecem prin sătucele suspendate din valea Cernei. Scărișoara, Ineleț, Prisăcina, Dobraia, uitate de timp, înșirate pe dealuri ca niște pete mici colorate. Hotărâm astăzi să mergem spre Ineleț, accesul se face fie pe scările din lemn care urcă direct pe stâncă sau traversând Cerna pe puntea lui Stoian, în circuit cu întoarcere pe Cracul Lung.
Dis de dimineață, Conacul râde, alb și luminos, în răcoarea albastră a dimineții. Va fi o zi însorită, cel puțin asa zice prognoza.
La etajul 1, traversăm holul și trecem pe lîngă camerele atât de dragi nouă, puține am ratat în cazările noastre. Oltenia, Dobrogea, Moldova, Ponoarele și Flori de liliac, fiecare are povestea ei unică, pictată cu trudă si inspirație pe pereti și pe mobilă.
Mirosim bujorii de pe masă și fără grabă ne bucurăm iar de micul-mare dejun.
Bocancii, rucsacii, bețele încărcate în mașină și gata! Drumul care taie șerpuind dealurile spre Herculane, privind de sus Isverna și de jos Vârful lui Stan, este doar al nostru.
Oprim la puntea lui Stoian și ne echipăm bucuroși. Urmează o zi de hălăduit pe dealuri, dar și de shopping la mall-urile din Ineleț.
Traversăm Cerna pe punte și pornim pe potecă. Se urcă agresiv din prima, ca în fiecare traseu din Cernei și Mehedinți. Iți scoate sufletul din tine de la primele urcări, ca atunci când ajungi sus să simți că ai câștigat premiul cel mare – un jackpot de verde cu zeci de nuanțe și cu zeci de mirosuri (de fîn, de flori, de vânt).
După o porțiune de urcare sănătoasă, la intersecția traseelor care pornesc în dreapta spre Ineleț și în stânga spre Cracul Mare, pornim spre dreapta, ca să păstrăm la final peisajul spectaculos de pe Cracul Mare.
Ne-a însoțit până aici un localnic care, încălțat cu cizme de cauciuc, pășea “motorizat” la deal mai cu spor decât noi, înarmați cu bocanci, pantaloni tehnici, rucsaci de tură și bețe de trekking cu amortizare la șocuri. Povestea lui, clasică: plecat în Germania pentru mulți ani (că doar ce să faci aici sus) și întors aici la părinți. A spus doar atât, cu liniștea unui om trecut prin multe: viață grea aici, viață grea.
Ajunși sus, în plaiul de la casa Luca, ne oprim la primul mall: gemuri, siropuri alcoolizate și nealcoolizate. Plata securizată în cutia de plastic, fără POS-uri și fără PIN, se face într-o cutie de plastic cu o piatră deasupra. Încrederea încă domnește pe aici.
Capetele noastre parcă sunt de bufniță, se întorc în toate direcțiile. Nu vrem să pierdem nici un strop din atâta frumusețe.
Doi pomi păzesc Mehedinții de vis-a-vis, care se întind lungi, cu crovurile lor verzi, stadioane pustii în vârful unor stânci abrupte. Cu degetele lor de calcar, ele își țin, țintuiți parcă, pinii negrii de Banat care sfidează toate legile gravitației.
Astăzi Mehedinții își țin ascunse sub nori comorile lor de crovuri (sau poienile de sus, cm li se mai zice), dar noi le știm acolo, că doar le-am făcut la pas și chiar le-am rătăcit de câteva ori. Dar asta este altă poveste, de mult trecută.
O căpiță singuratică ne arată cu bățul ei lung calea spre soare, acolo unde munții și-au tras pătura de nori de pe degetele înverzite rămase descoperite.
Se vede școala din Ineleț! Bag pas alergător, nu mai am răbdare să fac shopping acolo, în fiecare an îmi iau de la mall-ul de aici cei mai fancy botoșei. Ce culori or fi oare in colecția de primăvară-vară 2026?
Mor de nerăbdare și scot pe drum, în alergare, fără să mă opresc, portofelul din rucsac. Când e vorba de cumpărături, bestia din femei iese la iveală chiar și în mijlocul pustietății. Plata se face, tot securizat, în cutie de plastic.
Și așa, ca să știți și voi, culoarea primăvară – vară 2026 este roșu. Defilez cu roșu pe covorul verde al ierbii de Ineleț, fotomodel cu pantaloni prăfuiți și cu obrajii roșii de la soarele puternic.
În final, biserica și cimitirul.
Pășim cu grijă în curte și ne punem sufletul pe altarul de lemn care se închină spre munți. Va sta acolo, la detox, să îl luăm la întoarcere curat și să îi zboare vântul acesta călduț tot praful pe care l-a adunat de anul trecut.
Ne așezăm pe o bancă în cimitir, sub un liliac. Speranță, fericire mov și parfum pentru noi, amintire pentru cei care nu mai sunt. Necunoscuți și totuși familiari, cei lângă care stăm acum și-au odihnit aici picioarele ca și noi, mâinile lor s-au închinat cu speranță la fel ca și ale noastre. Un alt timp, aceeași simplitate a ființei, păzită de un liliac nemuritor. Ne simțim veșnici, suntem gata să ne luăm suflete curate de pe altar și să ne întoarcem, albaștri în creștet și mov în priviri, spre Cracu Mare.
Munții își continuă dansul lor misterios cu norii, iar noi coborâm senini și fericiți spre punte. Azi am avut o zi bună, ca a unor vedete: detox, shopping și paradă de modă pe covorul verde. Plus ca nu ne hăituiește nici presa de scandal. Tabloidele nu au ce căuta aici, în acest vârf de deal izolat, unde nu-I nimic spectaculos pentru ele.
Șerpuim înapoi în mașină pe drumul spre Conac. Suntem mai curați și mai liniștiți, ne e foame și sete și simțim o recunoștință adevărată când ajungem în siguranța și bogăția lui.
Urcând spre etaj, trecem pe lângă camera Flori de liliac. Florile sunt și aici, mov, amintire a frumosului și a nemuririi de Ineleț.
Din balcon, biserica se uită spre noi, învelită în lumina caldă a apusului. Astăzi ați fost, pentru o zi, nemuritori, ne spune. Uitați-vă în jur cu ochii de Ineleț și veți fi mai fericiți. Nu îi ascundeți de voi și de alții și doar așa veți afla cm este să fii tot timpul fericit.
✻
Mulțumim, domniță Roxana, mulțumim, boier Tudor! Abia așteptăm să vă revedem! 🤗🤗
🏰 sat Ponoarele, nr 60, comuna Ponoarele, jud. Mehedinți
☎️ 0740 057 390
💌 [email protected]
